joi, 27 decembrie 2018

The new case for gold

O carte foarte interesanta este The new case for gold , scrisa de James Rickards.

In carte suntem purtati intr-o istorie a banilor pe vremea cand banii erau din aur sau argint si mai apoi, cand s-a trecut la banii de hartie dar cu acoperire in aur.



miercuri, 26 decembrie 2018

Probabilele efecte ale ordonantei de "urgenta"

Aveam de gand, acum, la sfarsit de an, sa fac un bilant al anului din punctul de vedere al investitiilor facute.

Insa , dupa intempestiva OUG care impune o multime de taxe (apropo, care e urgenta, ne-a declarat razboi cineva si nu stim?), m-am hotarat sa scriu despre care vor fi, din punctul meu de vedere, efectele acestei ordonante, efecte ce probabil se vor vedea incepand de anul viitor, si se vor propaga si alimenta in spirala.

miercuri, 12 decembrie 2018

Noua lege a pensiilor





Guvernul pregateste noua lege a pensiilor, lege care, din cate spun cei ce au vazut draftul proiectului, defavorizeaza mult pe cei ce au salariul in intervalul dintre salariul minim si salariul mediu pe economie.

Mai exact, in functie si de perioada de contributie, un angajat care a avut un salariu mediu si a contribuit la pilonul 1 (adica angajatorul i-a virat toate taxele aferente) o sa primeasca pensia minima din acel moment. (daca a contribuit pana in 15 ani)


miercuri, 5 decembrie 2018

Dividende de sfarsit de an


Pentru cei interesati de investitiile pe BVB, mai jos este o mica analiza a celor de la Tradeville referitoare la potentialele dividende suplimentare din acest sfarsit de an.

vineri, 30 noiembrie 2018

Criza de lichiditate

Criza de lichiditate din piata incepe sa isi spuna cuvantul.
Pt ca al nostru guvern se imprumuta, direct de la banci sau prin titluri de stat de la populatie, cu o frenezie demna de o cauza mai buna, bancile au inceput sa resimta lipsa lichiditatii.

joi, 22 noiembrie 2018

Impozit diferentiat in functie de durata investitiei (discutii)

Administratorii de fonduri de investitii sunt in discutii cu Ministerul de Finante pt a obtine un impozit diferentiat, in functie de durata investitiei, pt investitiile in actiuni sau in fonduri mutuale.

miercuri, 21 noiembrie 2018

Interviu Rares Mihaila cu Ciprian Birsan

Am urmarit un interviu foarte interesat facut de Rares Mihaila ( investitor si pasionat de bursa) pe care eu il urmaresc in mod constant pe canalul lui de Youtube.

Impozitul pt profitul de pe bursa va fi eliminat (proiect)


Se pare ca al nostru guvern ia in calcul sa elimine impozitul pt castigurile de pe bursa.
In momentul de fata, pt castigurile de pe bursa, un investitor plateste un impozit de 16%.

duminică, 4 noiembrie 2018

Minighid de Tranzactii Financiare

Din tot ceea ce am citit pana acum scos de editura Publica in colectia Carti Mici Profituri Mari, aceasta este de departe cea mai slaba carte.

joi, 1 noiembrie 2018

Cum mi-am transferat activul P2 de la AZT Viitorul Tau la NN

01/11/2018
Sneak preview:

cand o sa am o jumatate de ora o sa va explic cum mi-am transferat eu activul aferent Pilonului 2 de la AZT Viitorul Tau la NN.

Dar pana atunci va dau un timeframe:
cererea am depus-o la AZT pe data de 21.08.2018.
Cand credeti ca am putut sa imi vad activul (intrand pe cont online, asa cum faceam la AZT) la cei de la NN?
Ghiciti? Nu cred.... Va spun eu: pe data de 31.10.2018....si asta pt ca m-am agitat eu ca sa pot sa vad ca totul e ok. Era interesant sa mai am rabdare sa vad totusi cand dadeau ei un semn, dar din pacate nu am mai avut rabdare.

marți, 30 octombrie 2018

TBI Bank, in continuarea cea mai buna dobanda la depozit


TBI Bank, banca ce are sediul in Bulgaria dar care este controlata de grupul 4Finance din Letonia, are in continuare cea mai buna oferta pt dobanda la depozite (indiferent de scadenta).

luni, 15 octombrie 2018

Acum e ca...atunci


Un articol foarte bine scris care arata, daca mai era nevoie, ca nu ne indreptam intr-o directie buna si ca, mai devreme sau mai tarziu (probabil mai devreme) petrecerea o sa se opreasca.

miercuri, 19 septembrie 2018

OTP Real Estate & Construction

OTP a lansat primul fond deschis de investitii din Romania care are expunere pe piata imobiliara internationala.

Fondul va investi in companii din domeniul imobiliar si al constructiilor de tipul REIT-urilor din Europa si SUA.

Minighid de investitii cu dividende mari - Charles B. Carlson

Una dintre cele mai interesante carti pe care le-am citit in acest an este Minighid de investitii cu dividende mari, scrisa de Charles Carlson.



luni, 17 septembrie 2018

Reduceri timide de comisioane la BRD Asset Management


In sfarsit  BRD Asset Management  a ajuns, probabil, la concluzia ca percepe niste comisioane mari (ca sa spun doar asa) la fondurile pe care le are in portofoliu.


vineri, 10 august 2018

Guvernul Romaniei in lupta cu Pilonul 2


Guvernul Romaniei (atat cat mai este el al Romaniei) continua lupta cu Pilonul 2 de pensii si decide sa puna un comision pe contributiile noastre la pilonul 2.

miercuri, 18 iulie 2018

Lucrurile nu merg intr-o directie buna


Lucrurile nu merg deloc, nici din punct de vedere economic si nici din punct de vedere politic, (probabil sunt legate) in directia care trebuie.

vineri, 6 iulie 2018

TBI Bank dobanda 4%, depozit pe 36 luni


TBI Bank ofera, incepand cu luna iulie 2018,  cea mai mare dobanda existenta la momentul actual pentru depozitele in lei.

Dobanda este de 4% / an si este oferita pentru constituirea unui depozit in lei (minim 500 lei) pe un termen de 36 de luni.

marți, 19 iunie 2018

Titluri de stat CENTENAR

Ministerul finantelor a lansat emisiunea de titluri de stat CENTENAR.

Titlurile de stat au o dobanda de 5%, o valoare nominala de 1 leu si pot sa fie achizitionate de doritori in perioada 15 iunie - 5 iulie prin unitatile Trezoreriei sau ale Postei.

miercuri, 13 iunie 2018

Radu Craciun lamuriri despre Pilonul 2

Mai jos este un interviu interesant cu dl Radu Craciun, presedintele APAPR, in legatura cu Pilonul 2.

Printre altele ni se prezinta , pe procente, care sunt cheltuielile fondurilor de la Pilonul 2, pt ca a fost o intreaga discutie despre comisioanele aferente Pilonului 2.

Si, odata in plus, ni se spune cat de aiuristic se intampla lucrurile la guvernare, cand unul vine si spune ceva si a doua zi vine altul si il contrazice...

ANAF Declaratia unica

ANAF organizeaza miercuri, 13 iunie 2018,  pe pagina sa de facebook, o sesiune online de intrebari si raspunsuri cu privire la Declaratia unica.

Sesiunea de asistenta se adreseaza celor ce au realizat venituri in Romania in anul precedent.

marți, 12 iunie 2018

Depozit cu dobanda variabila

Am vrut sa vad astazi care este banca ce ofera ce mai buna dobanda la depozitul in lei, indiferent de perioada pe care ofera aceasta dobanda.

Dupa ceva documentare am gasit aceasta banca, dar, pe langa acest lucru, am gasit ceva si mai interesant.

marți, 5 iunie 2018

APAPR

Am gasit un site interesant cu informatii despre Pilonul 2.
Site-ul apartine Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania.

luni, 4 iunie 2018

Guvernul vs "cresterea economica"

In plina criza a economiei mondiale in 2009 (cand bula imobiliara locala a disparut, consumul a scazut brusc, dobanzile la credite au urcat)  guvernul Romaniei a facut un acord cu FMI, UE, BERD si Banca Mondiala prin care am contractat un imprumut in valoare totala de 19.95 miliarde euro.

Dintre acestia, 12.95 miliarde euro veneau de la FMI.
Imprumutul era necesar, pt ca, asa cum fiecare iarna ne ia pe nepregatite, la fel si criza trecuta ne-a luat, si, probabil, la fel si criza viitoare.

marți, 29 mai 2018

ING si contul in euro


Dupa cum povesteam intr-un post anterior, ca sa pot inchide/rascumpara fondurile de investitii in euro de la NN \ ING am fost nevoit sa imi deschid un cont in euro (pt care se plateste un comision de administrare lunara de 2 euro).

Acum, dupa ce am inchis acele fonduri de investitii , si dupa ce am transferat suma in euro din contul curent de la ING (deisgur, contra unui alt comision) intr-un cont la alta banca unde nu am comision la euro, am zis sa imi inchid contul in euro, pe care am fost fortat sa il deschid doar pt a inchide acele fonduri de investitii in euro.

sâmbătă, 26 mai 2018

TEZAUR


Un bun articol scris in ziarul BURSA, despre mult mediatizata si amanata , de catre guvern, (re)lansare a programului TEZAUR.

Cum foamea de bani e mare si deficitul creste vazand cu ochii, precum Fat-Frumos,  guvernul cauta tot felul de solutii sa se imprumute.
Pe undeva este normal acest lucru, pt ca este o economie de piata, dar, ce nu mi se pare normal, e ca imprumuturile guvernului sunt in totalitate pt plata slariilor si a cheltuielilor bugetare, spre investitii mergand 0.

joi, 24 mai 2018

Drivewealth retragere fonduri

Daca tot am relatat o intamplare negativa in postarea precedenta, atunci sa mai relatez una.

Am de cateva luni un cont pe bursa americana prin brokerul numit Drivewealth.
L-am deschis destul de usor si l-am alimentat la fel de usor.
Spre deosebire de alti brokeri din USA, la care procesul de inregistrare dureaza si cateva saptamani si la care iti cer tot felul de acte si declaratii, la Driwealth procesul dureaza 3-4 zile si este destul de simplu, avand nevoie sa completezi un formular, iar pe langa asta de o copie de pe pasaport si de un extras de cont (care sa se potriveasca in privinta adresei cu cea de pe extrasul de cont, un aspect foarte important fiind acesta)

Ce e drept Drivewealth este un broker relativ nou, pe cand brokerii care cer tot felul de acte si formulare sunt mult mai vechi pe bursa din SUA, ceea ce poate fi vazut ca un semn de stabilitate.

CEC

Am fost la CEC.

 Aveam de schimbat niste lire sterline, nu foarte multe, si CEC-ul era cel mai aproape. Am facut un calcul si am zis ca , pt 4 lei, nu mai merg aprox 500m pana la urmatoarea banca, si merg la CEC, chiar daca au un curs mai dezavantajos pt mine.

miercuri, 23 mai 2018

Cum functioneaza Pilonul 2

Un video care explica, in sfarsit, foarte bine ce este , cum functioneaza si ce face Pilonul II de pensii. In acelasi timp sunt explicate si avantajele indirecte pe care Pilonul II le genereaza in economie.

duminică, 13 mai 2018

Analiza pensii

Am gasit o analiza bine facuta despre perspectivele pensiilor in Romania realizata de cei de la EFOR in 2015. Asta inseamna acum 3 ani, dar se pare ca nu intereseaza pe nimeni dintre cei de la guvernare, care au planurile lor personale si pe termen scurt... sau poate nu au avut timp sa o citeasca...sau poate nu au inteles-o, cine stie...


joi, 10 mai 2018

ING si fondurile de investitii

       M-am lovit acum de o problema stupida la ING si am zis sa o impartasesc si altora.

In ultimul timp, chiar daca in general sunt destul de multumit de relatia mea cu ING, se intampla tot felul de mici probleme pe care pana la urma le rezolv, dar dupa schimburi de mailuri cu ei... in fine, sa va descriu ultima problema, care nu are rezolvare decat pierzand niste bani...

marți, 8 mai 2018

Pilonul 1 vs Pilonul 2

Pentru ca tot a anuntat ministerul de finante ca pana la  jumatatea anului o sa vina cu lamuriri suplimentare referitor la ce vrea sa faca cu Pilonul 2 , am gasit un articol foarte bine scris care explica, o data in plus, diferentele fundamentale dintre Pilonul 1 (cel administrat de catre stat) si Pilonul 2 (cel administrat privat).

Din punctul meu de vedere diferentele fundamentale sunt:

1. din banii pe care ii platesc la Pilonul 1 se platesc pensionarii de astazi, pe cand banii pe care ii platesc la Pilonul 2 se duc in contul meu.


Imbatranirea populatiei


Am gasit un gif foarte interesant  pe site-ul institutului national de statistica in care se poate vedea cum a imbatranit populatia Romaniei.
Si cum o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte, mai jos puteti sa vizualizati acest lucru.

marți, 17 aprilie 2018

NN reduce comisionul de contributie la Pilonul 2

Dupa ce acum cateva luni NN a redus comisioanele de contributie la fondurile sale de pensie facultativa (Pilon 3), NN Activ si NN Optim si astfel a dat startul concurentei pe piata pensiilor facultative, fiind apoi urmat de BCR Pensii care a mentinut comisionul de contributie la 3% dar l-a plafonat, acum NN devine primul administrator de fonduri de la Pilonul 2 care reduce comisionul de contributie.

luni, 16 aprilie 2018

Contrapartea centrala

BVB a facut astazi , 16.04.2018, primul pas spre infiintarea pietei de derivate pe bursa de la Bucuresti, si anume a votat in AGA infiintarea unei Contraparti Centrale.

Contrapartea este punctul de interpunere intre cele doua parti (vanzator si cumparator) si lipsa ei era principalul obstacol in calea infiintarii unei piete de derivate.

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Pilonul 2 era bun acum 4 ani

Partidul aflat in acest moment la guvernare spunea acum 4 ani ca Pilonul 2 are un randament foarte bun :)
Atunci nu aveau nevoie de bani ca acum, cand au facut toate pomenile acestea electorale.
Ba, mai mult, mai voiau sa faca si Pilonul 4 :)


De vazut:

miercuri, 4 aprilie 2018

PSD are o obsesie: Pilonul 2

Un articol intersant in Wall-Street in care se arata cum, in continuare, PSD doreste sa puna mana (a se citi "sa fure") pe banii celor care au contribuit pana acum la Pilonul 2 de pensii.

vineri, 30 martie 2018

Cum investesti in P2P cu randamente de pana la 15% cu buyback guarantee



P2P este o afacere care a inflorit in ultimii ani in Europa, in special in tarile baltice si in UK.
In Europa una dintre cele mai mari si mai cunoscute platforme P2P este Mintos.com FI.
Cum functioneaza  peer-to-peer?



joi, 29 martie 2018

Imbatranirea populatiei

Un alt filmulet care sa ne arate, daca mai era nevoie, ca este foarte important sa facem ceva pentru noi acum, ca sa nu ajungem la mila statului (care mila va fi din ce in ce mai mica) la batranete. (si prin batranete a se intelege pensie...)


Vine sau nu vine criza?

O mica analiza a situatiei economice in care ne aflam sau despre posibilitatea\probabilitatea de a ne vizita criza...
De vazut.


sâmbătă, 24 martie 2018

Economisire


Pe acelasi principiu cu articolul precendent am incercat sa fac o comparatie intre banci cautand produsele de economisire, in lei, oferite. Am cautat produsele pt clienti standard.

Rezultatul este mai jos:

sâmbătă, 17 martie 2018

Comisioane conturi curente

Astazi m-am gandit sa fac o cercetare si sa vad ce comisioane percep diferite banci pt lucruri de baza, cum ar fi:
- cont curent in RON
- cont curent EURO
- card atasat contului curent in RON
- internet banking
- comisioane transferuri din internet banking


miercuri, 14 martie 2018

Manual de servicii financiare


Membrii platformei de educatie financiara sustinuta de A.R.B. au lansat, in premiera pe piata din Romania, un manual gratuit de servicii financiare.


duminică, 11 martie 2018

marți, 6 martie 2018

Cat a luat statul fiecarui angajat prin scaderea contributiei la P2


Un articol interesant care analizeaza Pilonul 2 si mai ales analizeaza cat pierde fiecare roman care contribuie la Pilonul 2, in functie de varsta, prin decizia (gresita) de guvern de a scadea procentul de contributie la pilonul 2.

miercuri, 28 februarie 2018

marți, 27 februarie 2018

Ursul adulmeca iar borcanul cu miere


Intr-un mod deja clasic, partidul-stat incepe din nou atacul la pilonul 2, pe care, dupa cum declarau ei anul trecut "nu il schinguieste nimeni"...


sâmbătă, 24 februarie 2018

Cum afecteaza comisioanele randamentul

Pentru ca am avut mai multe discutii cu diverse persoane asupra comisioanelor de la Pilonul 3, care mie mi se par enorme si care, paradoxal, sunt mai mari decat la majoritatea fondurilor de investitii, si pentru ca am primit replici de genul: " pana la urma un comision de 3% - 4% nu e chiar asa de mare", haideti sa vedem ce inseamna, in timp, astfel de comisioane.

luni, 19 februarie 2018

BCR Pensii plafoneaza comisionul de subscriere

Astazi BCR Pensii a anuntat ca va plafona, de la 1 iunie 2018, comisionul de subscriere in fondul BCR Plus (pilonul 3) la 2 lei.

Comisionul de subscriere va ramane de 3% dar va fi plafonat la 2 lei.

sâmbătă, 17 februarie 2018

Revolut

Am tot auzit de Revolut, aplicatia magica ce te lasa sa faci transferuri bancare gratuite si schimb valutar la cursuri interbancare, si am vrut sa testez minunea.

Asa ca am instalat-o pe mobil (platforma Android).
Arata destul de bine si e intuitiva.
Mi-am facut cont. (mi s-a cerut la instalare o adresa de email si un numar de telefon)
Am primit un cod pt a imi confirma identitatea si astfel contul mi-a fost validat.

vineri, 16 februarie 2018

Banii, stapaneste jocul

Pt cei ce nu au citit cartea Money, master the game, scrisa de Tony Robbins, am un sfat:

cumparati-o si cititi-o!

Este o carte care nu numai ca o sa va schimbe viziunea asupra investitiilor, dar o sa va ajute si sa economisiti si sa faceti efectiv acele investitii care va vor duce catre independenta financiara.


Ce facem cand inflatia creste?



Acum cateva zile, BNR, prin vocea guvernatorului Mugur Isarescu, a anuntat ca majoreaza prognozele de inflatie pt 2018 astfel:

- de la 3.9% la 5% pentru trimestrele 1 si 2
- de la 3.2% la 3.5% pentru sfarsitul anului

BNR a decis si majorarea ratei dobanzii de politica monetara de la 2.00% la 2.25%.
Totodata BNR a majorat si rata de dobanda pentru facilitatea de depozit de la 1% la 1.25% si rata dobanzii aferenta facilitatii de creditare de la 3% la 3.25%.

Intrebarea este ce facem noi si cum ne protejam activele (sau, mai simplu, banii) atunci cand inflatia creste?


miercuri, 14 februarie 2018

Randamente si comisioane fonduri de obligatiuni

Similar cu articolul precedent, in care am facut o centralizare a comisioanelor si a randamentelor aferente fondurilor de investitii in actiuni, am facut un pic de research pt fondurile ce investesc in obligatiuni, adica pt cei ce au un profil mai conservator (am prieteni ce fug cand aud de actiuni) sau pt cei ce vor diversificare.

 Si iata datele si concluziile:



joi, 8 februarie 2018

Randamente si comisioane fonduri de actiuni

Daca tot am facut research pt comisioane si randamente aferente fondurilor de pensie facultativa (Pilon 3) m-am gandit ca ar fi o idee interesanta sa fac acelasi lucru si pt fondurile ce investesc in actiuni.

Si iata datele si concluziile:

Randamente Pilon 3

Am promis, dupa ce am scris articolul anterior ce evidentia comisioanele fondurilor de pensie facultativa, ca o sa revin cu un articol dedicat randamentelor fondurilor de pensii facultative (Pilonul 3)

Si cum promisiunea este promisiune, iata si datele pe randamente pt aceleasi fonduri:

duminică, 4 februarie 2018

Comisioane fonduri de pensie facultativa (Pilon 3)


          De ceva vreme mi-am propus sa fac o comparatie intre comisioanele fondurilor de pensie facultativa (cunoscute sub numele de Pilonul 3), dar pana acum nu am gasit timpul sa o fac.

 Dar astazi am prins cateva ore libere , asa ca am intrat pe fiecare site al fiecarui administrator de pensii private. Nu e o munca de geniu, dar e o munca migaloasa si uneori ingreunata de modul in care fiecare administrator de fond considera sa isi prezinte informatiile.

 Dar dupa cateva ore de "research" am obtinut urmatorul rezultat:

Currency Wars

Currency wars este o carte altfel... ea trateaza un subiect f rar vehiculat, dar de care multi economisti si investitori se tem: devalorizarea propriei monede si transformarea ei intr-o arma. (Aceste lucruri s-au mai intamplat in trecut, si, daca ma uit la dolar, e posibil sa se intample chiar acum...) Autorul cartii a fost chiar implicat in simulari de acest fel cerute de institutiile militare din SUA. Este o carte ce merita citita pt ca prezinta lumea din alt unghi.

marți, 2 ianuarie 2018

La inceput de an 2018

In primul rand vreau sa va spun LA MULTI ANI! Apoi vreau sa va doresc un an nou fericit, un an nou plin de realizari si nu in ultimul rand un an nou cel putin multumitor dpdv financiar! In legatura cu asta, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat de-a lungul timpului , atat in legatura cu investitiile cat si cu economisirea (care e baza investitiei) , este pe cat de simplu pe atat de important. Acesta este: automatizare. Mai exact, la inceputul fiecarei luni, din contul meu de salariu, pleaca automat un transfer cu o suma x in contul de economisire si o suma y in contul meu de investitii. Astfel stiu de la inceputul lunii ca, pt cheltuielile totale din timpul acestei luni am un buget maxim format din salariu-x-y. Si stiu de la inceput ca trebuie sa ma incadrez in acel buget. Poate pare banal, dar functioneaza! Sfatul meu este sa incercati si voi. ps: astept parerile voastre in legatura cu asta.

Ultima postare

Sfarsit de 2022